Am adus-o pe lume pe minunata noastră fiică pentru că te iubesc şi bineînţeles pentru că o iubesc nespus de mult şi pe ea.
Din dragoste pentru tine şi din respect pentru familia ta m-am lăsat botezată în credinţa ortodoxă, în ciuda faptului că nu ştiu încă prea multe despre "noua mea" religie.
Acum sunt toată ziua acasă şi încerc să fac faţă la tot ce trebuie, gospodăria, gătitul şi educaţia copilului.
Tu nu realizezi tot ce întâmplă în timpul zilei pentru că o mare parte a zilei e pe terminate când vii tu de la lucru.
După o zi obositoare îmi doresc de la tine să mă iei în braţe, îmi doresc ca tu să mă asculţi dacă am ceva de povestit, fără ca tu să fi imediat acela care le ştie pe toate mai bine.
Iar dacă eu iniţiez o discuţie, încerc să-ţi explic punctul meu de vedere, bărbatul meu dispare iar în prim-plan apare un băiat încăpăţânat care se îndepărtează sfidător.
Iubire, eu înţeleg stresul tău la serviciu, cu toate acestea îmi doresc o viaţă decentă în familie şi nu să mă simt (între timp zilnic) ca pălmuită peste faţă.
Mi-aş dori foarte mult sprijinul tău, în schimb eu mă simt ca şi când aş fi adversarul tău şi nu soţia ta.
Sunt foarte tristă că situaţia este aşa cum este şi ceva trebuie să se schimbe, indiferent în ce direcţie.
